Peştera Vântului

Peștera Vântului reprezintă un superlativ al carstului autohton, fiind cea mai lungă peșteră din România.

Este situată în Defileul Crișului Repede, de-a lungul căruia sunt încă două peșteri reprezentative, ambele iluminate și amenajate pentru vizitare: Peștera Unguru Mare și Peștera de la Vadu Crișului.

Peștera Vântului se poate vizita parțial, în prezența unor ghizi specializați. Traseul parcurs în timpul vizitelor are 800 de metri și trece pe lângă cea mai mare stalactită din peşteră, cu o lungime de 4,5 metri, denumită „Torpila”.

Chiar dacă localnicii cunoșteau de foarte multă vreme existența „Găurii cu Vânt” din Poiana Frânturii, abia în 7 aprilie 1957, ing. Bagameri Bela reușește pentru prima dată să intre în peșteră, prin derocări în galeria de acces și explorează atunci solitar 500 de metri de galerii.

În urma a numeroase ture de explorare organizate în următorii zece ani, la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute depășea deja 15 kilometri. Astăzi, galeriile explorate și cartate din Peștera Vântului depășesc 50 de kilometri, fiind cea mai lungă peșteră din România.

În anul 1966, la inițiativa descoperitorului peșterii, ia ființă Cercul Speologilor Amatori din Cluj, atât cu scopul de a continua explorarea și cartarea peșterii, cât și pentru a putea asigura protecția acesteia. În 1991, ing. Bagameri Bela se retrage, după 50 de ani, din activitatea speologică dar existența clubului și explorările din peșteră continuă și azi.

În cele 50 de km de galerii pot fi găsite aproape toate formele endocarstice cunoscute și chiar dacă relativ la mărimea peșterii formațiunile sunt puține, în peșteră pot fi văzute stalactite, stalagmite, coloane, draperii, coralite, scurgeri parietale, gururi, helictite, cristale de aragonit și gips cu forme florale, monocristale.

Peștera este dezvoltată pe patru nivele. Dintre acestea cel inferior este activ, aici existând un pârâu subteran iar celelalte trei nivele superioare sunt fosile. Temperatura medie anuală în peșteră este de 11.8˚C.

În peșteră au fost identificate colonii de lilieci formate atât iarna, la hibernare, cât și vara, pentru reproducere. Există, de asemenea, o mare diversitate de nevertebrate: păianjeni, miriapode, melci, multe depinzând de guanoul liliecilor, ca principală sursă de hrană.